CS MARUBASHI

Hiroshi Tada s-a nascut in Japonia, prefectura Nagasaki pe data de 13 decembrie 1929. Si-a inceput antrenamentele la Aikikai Hombu Dojo pe 4 martie 1950. Este trimis in Italia, la Roma, in 1966 pentru a infiinta un dojo. A avut un rol esential in cresterea si dezvoltarea Aikido-ului din Italia.

Incepand cu anul 1964 a studiat yoga si exercitii de respiratie cu Tempu Nakamura, bine cunoscut pentru influienta sa asupra fondatorului Shin-Shin Toitsu Aikido, Koichi Tohei.

De asemenea a studiat in Ichikukai, grup creat pentru a continua invataturile lui Tesshu Yamaoka de catre elevul acestuia, Tetsuju Ogura. Numele de Grupul "1-9" a fost ales pentru a comemora ziua (19) in care a murit Tesshu, renumit pentru antrenamentul sau riguros de misogi.

Hiroshi Tada a dezvoltat mai tarziu un sistem propriu de respiratie si exercitii de meditatie, Ki no Renma (cultivarea ki-ului) ca un supliment la antrenamentul de Aikido.

Urmatorul articol este o traducere a unui articol japonez aparut in "Aikido Tankyu" nr.4, o revista publicata de catre Aikikai Hombu Dojo.

Prima data cand am auzit de Sensei Morihei Ueshiba a fost in anul 3 sau 4 al scolii elementare. L-am auzit vorbind despre el pe un prieten apropiat al tatalui meu, Yano Ichiro (fostul presedinte al Dai-Ichi Seimei), in timp ce era la cina. Dl. Yano era un rang inalt in Kendo, la un moment dat fiind si presedintele Federatiei de Kendo All Japan Businessman's. El a spus atunci: "Sensei Ueshiba cu al sau Aiki-jutsu este cel mai mare maestru Budo in viata. Ca Budoka este incomparabil." Dupa aceasta a inceput sa-si descrie impresiile sale asupra antrenamentulu pe care il avuse cu Sensei Ueshiba.

In trecut, un sistem Kyudo, Heki-Ryu Chikurin-Ha Ban-Ha, era predat in familia noastra, iar tatal meu a primit o vasta pregatire de la strabunicul meu incepand cu o varsta frageda. El si dl. Yano deseori discutau despre Budo,, iar el avea un mare interes asupra Aiki-Jutsu.

In inima mea de copil am visat ca intr-o zi voi fi capabil sa intalnesc si sa invat de la un astfel de adept. Din pacate, incepand cu chemarea tatalui meu in armata, razboiul, moartea mamei mele, s-au intamplat multe evenimente care au impiedicat acest vis sa se indeplineasca.

In anul 25 Showa (1950), la 5 ani dupa sfarsitul razboiului, fiecare centimetru din Tokyo inca era acoperit cu cicatrici de la lupte.

In acel timp multi japonezi traiau de pe o zi pe alta, posedati de un curaj nesabuit si de un sentiment ciudat de efemeritate a vietii, sentiment care nu mai mai surprinde. Pe de alta parte, eu eram dedicat antrenamentelor zilnice de karate in incercarea de a stinge sentimentul ca imi lipseste o parte din spiritul meu.

Intr-o zi, dupa antrenament, dintr-un motiv oarecare conversatia s-a indreptat spre sensei Ueshiba si Aiki. Mai mult, conform cu cele stiute de dl. Takeda, care a fost capitan la Clubul de Karate al universitatii Waseda, Dojo-ul Ueshiba se gasea in Ushigome Wakamatsu-cho. Aceasta locatie fiind aproape de Waseda, am imbratisat ideea de a da curs aspiratiilor mele si entuziasmat mi-am facut drum spre Dojo-ul Ueshiba pentru a-l vedea pe sensei Morihei Ueshiba care a fost declarat un maestru incomparabil.

Din fericire, dojo-ul a fost crutat de stricaciunile razboiului. Cand am intrat pe poarta de piatra, dojo-ul era in partea stanga si la intrarea larga era o usa glisanta, de sticla. Nu era nimeni in dojo, iar cand am intrebat la intrare a venit o femie tanara. Era sotia actualului Doshu Ueshiba Kisshomaru, Sakuko.Nu-mi amintesc detaliile dupa ce am cerut permisiunea de a ma inscrie, dar cred ca am avut o multime de intrebari.

Chiar si acum imi amintesc clar raspunsul pe care mi l-a dat dna. Ueshiba la intrebarile mele nepoliticoase: "Cand il vezi pe tata vei intelege ce este Aiki". Apoi mi-a explicat ca el era plecat intr-o calatorie, dar se va intoarce in 2-3 zile. "Cred ca oamenii vor veni la antrenament curand" mi-a spus si m-a lasat in dojo.

Dojo-ul avea 60 de tatami in marime (un tatami are aproximativ 0.9m x 1.8m), fiecare cu Ryukyu-Omote (invelitoare tesuta fin pentru tatami), o suprafata de aproximativ 40 de tatami era mai folosita, iar restul erau inconjurate de scanduri de lemn negru. Erau grinzi groase incrucisate pe tavan, iar in fata era Kamiza si unde era un sul pe care era pictata fata unui dragon. Intr-o parte a kamiza se afla un raft bokuto cu cateva jo-uri si baionete de lemn. In partea dreapta a peretelui se aflau etichetele elevilor, aliniate si cu un ceas mare in mijloc. Sub acestea era intrarea elevilor.

Dupa o scurta asteptare, un tanar musculos de inaltime medie, purtand un kimono albastru, de Kendo si o hakama, impreuna cu un om in varsta, mic de inaltime, au inceput antrenamentul. Cel tanar era un 5 Dan Kendo, capitanul clubului de Kendo al universitatii Wasefa, Kikuchi Tokio (care traieste acum in Otake si Kamaishi), iar cealalta persoana era Kikuchi Ban, care s-a inscris in dojo cu putin timp inainte. I-am urmarit executand Katate-dori Tankan Kokyu, si m-am gandit ca acest mod de executie este diferit de orice Budo pe care il cunoscusem inainte. Era vorba de asimilarea puterii oponentului in interiorul propriei miscari pentru a-ti schimba corpul sa devina una cu partenerul prin miscari rationale. Am simtit ca aceasta este un concept Budo diferit.

Sensei Morihei Ueshiba a revenit in Tokyu la 4 zile dupa aceasta. In acea perioada, antrenamentul oficial cu Waka Sensei (actualul Doshu Ueshiba Kisshomaru) era de o ora, de la 6.30 dimineata. Eram doar cativa oameni, dar fiecare era pasionat de antrenament si am fi continuat sa ne antrenam atat cat ne era permis.

In acea dimineata de antrenament era trecut de 10 si cand am plecat pe strada, la Nuke-Benten si am vazut 2 oameni care pareau sa fi ajuns de pe peronul Toden-ului (calea ferata metropolitana), unul in kimono si unul intr-o uniforma de elev. Dl. Kikuchi Tokio a spus "O'Sensei s-a intros. Tada-kun vin-o aici." si eu am alergat. When Kikuchi a terminat salutul, m-a prezentat: "Sensei, el este Tada-san care tocmai s-a inscris la dojo".

M-am inclinat, si cand mi-am ridicat capul l-am vazut pe sensei ca se uita intens la mine, eram in uniforma de elev. Scotandu-si palaria, a spus: "Eu sunt Ueshiba", si s-a inclinat politicos, uimindu-ma. Vazandu-l in fata mea pe marele profesor despre care am auzit de atat mult timp nu am inteles de ce - dar vazand indeplinit un vis pe care l-am avut in adancul inimii mele de asa de mult tim, m-am simtit plin de o emotie minunata.

Sensei imi ajungea pana la piept ca inaltime. Avea o fata plina de riduri adanci, pometii mari si un nas mare. M-am gandit ca ochii lui mari si limpezi aveau o culoare usor ciudata. Barba sa lunga cadea peste revere, pe piept.

In ziua urmatoare, antrenamentul cu sensei Ueshiba Morihei a inceput cu rugaciuni catre Kami. Nimeni din cei care au primit invataturile lui Sensei nu pot uita ecoul acelor rugaciuni Shinto prin dojo. Cand imi aduc aminte de Sensei asa cum l-am vazut atunci, din spate, simt in mod clar ca tehnicile divine ale lui au aparut din acea comuniune cu Kami.

Sensei a venit in centrul dojo-ului in timp ce isi sufleca manicile la keiko-gi, si si-a intins mana catre unul dintre elevii aliniati in fata sa. Acea persoana s-a ridicat si a pasit in fata ca si cum ar fi fost atras de o forta magnetica, l-am vazut cum in momentul in care prinde ambele brate ale lui Sensei deja era aruncat. Sensei i-a aruncat pe elevi unul dupa altul si apoi si-a intins mainile si spre mine. M-am ridicat si am pasit in fata, dar inainte de a ma gandi sa-i prind bratele cu toata puterea eram deja aruncat. Toate acestea s-au intamplat in timp ce Sensei era complet tacut. Antrenamentele cu Sensei incepeau deseori in aceasta maniera. Cand am intrat prima data in dojo am crezut ca era ceva misterios, unde chiar si cu atatea tipuri de antrenament, sempai-ul meu putea intelege chiar si fara ca Sensei sa spuna un cuvant. Totusi, de-a lungul timpului, am realizat ca cei care nu ar fi putut intelege ceea ce facea Sensei fara sa scoata un cuvant nu erau acceptati ca elevi.

Antrenamentele cu Sensei au adus o atmosfera specifica in dojo. Am simit ca si cum intreg dojo a inceput sa respire cu respiratia lui Sensei. Cand am prima data indrumare, am simtit ca "Sensei Ueshiba este un instructor extrem de avansat". Poate parea un fel ciudat sau obraznic de a-mi exprima sentimentele fata de Sensei, dar iata ce vreau sa spun.

In acel timp, zvonurile legate de Sensei Ueshiba care circulau printre studentii universitatii Waseda erau povesti despre ceva complet diferit de celelalte Budo moderne, utilizand tehnici de lupta din jujutsu stravechi, misterioasele abilitati ale bujutsu-ka pe care simturile moderne nu le pot prinde - un mare maestru din timpurile stravechi ale Japoniei care a aparut in aceasta lume. Cu toate acestea, atunci cand l-am, intr-un fel el era mai modern decat alti budo-ka sau atleti pe care i-am intalnit pana in acel moment. Ritmul stabil, complexitatea si puterea ale miscarilor lui Sensei lasau o impresie puternica, dar mai mult ca orice altceva, chiar si in mijlocul unei miscari in care putea sa arunce un oponent intr-o lupta, era atmosfera calda care invaluia spiritele tuturor celor aflati in dojo. Poate am simtit ca, daca oamenii ar progresa, ar putea deveni asemeni lui Sensei.

Si acum, dupa 40 de ani, Aikido s-a raspandit in tari din intreaga lume crescandu-si popularitatea an dupa an. Eu insumi, acum 20 de ani, in anul in care Jocurile Olimpice s-au tinut in Tokyo, am venit in Europa pentru a petrece cativa ani in scopul raspandirii Aikido-ului. Cand ma uit la Japonia din afara, inteleg cu adevarat care sunt invataturile lui Sensei Morihei Ueshiba care au subliniat Calea Aikido-ului, cale care are o asa de mare putere in a exprima concret cultura traditionala japoneza.

Expresia concreta a filozofiei estice , care este asa de dificil de cercetat in Budo-urile competitive atat de mult raspandite, combinata cu metodele de antrenament pentru Ki/Minte/Corp si antrenamentul stiintific ale tehnicilor in artele martiale, exista ca o metoda de antrenament indivizibila si reprezinta o comoara a Aikido-ului. Aceasta este deoarece Aikido poate avea un rol in dezvoltarea umana, si va creste si mai mult pe masura ce patrundem in secolul 21. Cred ca noi trebuie sa acordam o atentie deosebita acestui punct, si sa continuam sa crestem si sa ne intensificam antrenamentul.( Hiroshi Tada : Hombu Shihan, Associazione di Cultura Tradizionale Giapponese = Fondator al Aikikai Italia - Instructor Sef)

Publicat in "Aikido Tankyu" Nr. 4 - 10 Iulie , anul 4 Heisei (1992)

(Tradus in engleza de catre Christopher Li)