CS MARUBASHI

Am citit despre alte stiluri si am incercat sa fiu corect si exact - in ciuda faptului ca nu am fost acolo si nu m-am intalnit niciodata cu jucatorii principali. Acum este randul propriului meu stil si cred ca am mai multe dificultati in cercetare. In timp ce oamenii din afara Aikikai se refera la Aikikai ca la un stil, nu este foarte adevarat. Aikikai este o organizatie libera formata din mai multi profesori ai mai multor linii care si-au avut asocierea cu O'Sensei (sau cu unul dintre elevii sai) in diferite momente de timp sau locatii. Nu este un "stil" omogen, bine controlat, identificat intr-un mod clar. Multe grupuri au stilul lor propriu foarte bine conturat, dar sunt sub umbrela Aikikai, si unele dintre aceste formatiuni interne nu sunt de acord in mod deschis cu alte formatiuni interne in privinta tehnicilor, a filozofiei si a importantei utilizarii de arme. Sunt tolerate o mare varietate de expresii.

In America de Nord, obisnuim sa-i consideram pe Toyoda, Yamada, Kanai, Akira Tohei, Chiba, Saotome, si Kawahara ca si pe multi altii ca fiind separati. Toti acesti oameni si liniile lor directoare sunt afiliate la IAF si Aikikai Hombu! Este posibil sa recunosti instant diferentele dintre liniile New England Aikikai si New York Aikikai, dar profesorii conducatori de acolo au fost elevi impreuna.

Pentru aproximativ 50 de ani, cel de-al doilea Doshu a fost seful administrativ al celei mai mari organizatii de Aikido, un autor prolific ( in jur de 20 de carti despre Aikido), si un instructor veritabil. El a fost profesorul principal pentru cei mai multi shihani care au fost trimisi - precum si cel care i-a trimis. El a fost cel care a adus primii elevi straini in Aikido. Kisshomaru a fost cel care a aranjat primele demonstratii publice si a deschis arta catre publicul larg. Am inteles ca pentru aceste realizari Kisshomaru Ueshiba a trebuit sa ia pozitie impotriva tatalui sau.

Dojo-ul pe care el l-a construit a devenit o platforma pentru cariera altor profesori, chiar si pentru cei care au parasit Aikikai. Dupa razboi, eforturile sale au reinviat Aikido si au facut din arta noastra colectiva un nume cunoscut. El insa, este putin cunoscut de catre oamenii din propria lui organizatie. Este caracterizat ca un personaj negativ in povestea lui Koichi Tohei spusa de catre elevii din Societatea de Ki. Kisshomaru Doshu este caracterizat ca fiind pacificatorul care a fost capabil sa aduca inapoi multe scoli de Aikido. Aparent, el nu a dat pe nimeni afara din Aikikai si a pastrat un mediu in care oamenii se puteau intoarce intotdeauna. El a supravegheat cele mai turbulente timpuri din Aikido (daca nu cele mai dificile timpuri din Japonia si din lume). Este usor sa dai vina pe oameni din afara asociatiei, dar cred ca e nevoie de doi oameni pentru o lupta. Am scris despre felul in care Shioda, Tomiki si altii au devenit nedoriti in timp ce Tohei era Instructor Sef la Hombu, dar adevarul este ca si Kisshomaru Ueshiba era acolo si nu era fara influenta. Necrologul excelent scris de catre dl. Goldsbury (presedintele IAF) il descrie ca pe un om cu constiinta: "Cred ca a simtit profund disensiunile si discordia din lumea Aikido-ului si, de exemplu, s-a intristat foarte mult la ruptura dintre el si Koichi Tohei."

In efortul de a cerceta despre al doilea Doshu, am gasit ca nu stiu prea multe despre el si probabil despre cate ii datoram in privinta aikido-ului. Ca strain care invata Aikido, intr-o tara straina, intr-un mod standardizat sub indrumarea unui Shihan trimis de catre Hombu Aikikai, al doilea Doshu a avut cu adevarat o mare influenta asupra aikido-ului meu. Sensei Kawahara a fost foarte politicos si rezervat despre Doshu si nu l-a vorbit de rau niciodata, in nici un fel - la drept vorbind a vorbit rareori despre Kisshomaru in engleza lui stricata. Nici una dintre cercetarile mele nu a fost influentata de catre sensei. Doar m-am antrenat in singurul dojo din zona inainte de influenta youtube, am practicat ani inainte de a fi constient ca exista stiluri diferite. Sensei Kawahara era tot Aikido-ul.

Am inceput antrenamentele in 1990, si am fost testat pentru Shodan in noiembrie 1998. Doua luni mai tarziu, am auzit ca Doshu Kisshomaru a murit. Am citit cartile sale cativa ani si am avut unele planuri vagi de a calatori in Japonia, dar care au fost puse in asteptare atunci cand mi-am inceput cariera de asistent medical. Asa ca, nu l-am intalnit niciodata pe Doshu Kisshomaru - atunci cand am calatorit la principalele seminarii precum a 30-a aniversare USAF, a fost Waka Sensei Moriteru Ueshiba, eventual al treilea Doshu, care calatorea pentru a preda. Certificatul meu de Shodan ma identifica ca yudansha sub Doshu Kisshomaru conform spuselor unul vizitator japonez care mi-a tradus certificatul, chiar daca nu am fost niciodata macar in acelasi oras cu el atunci cand traia.

Atunci cand al doilea Doshu a murit, am intrebat daca era ok sa pun o imagine cu Kisshomaru Ueshiba in dojo-ul nostru, iar Sensei m-a rugat sa o fac. Si am facut-o. In timp ce elevii de pe linia lui Tohei mi-ar spune ca imaginea lui Tohei a fost eliminata din dojo-uri, le spun ca am vazut foarte putin dojo-uri care au imaginea celui de-al doilea Doshu - in schimb este pusa imaginea lui O'Sensei.

Desi nu l-am intalnit niciodata pe Kisshomaru Ueshiba, am avut sansa sa-l cunosc prin intermediul cartilor sale. Am mancat informatiile.

Prima mea carte de Aikido a fost "Calea Armoniei" de Shirata Rinjiro, tradusa de catre John Stevens, care pare sa fie principalul traducator pentru familia Ueshiba:

Kisshomaru isi aduce aminte de un incident care s-a petrecut atunci cand el era un elev in scoala primara. A intrat intr-o lupta cu un baiat american care locuia in apropiere; baiatul a inceput sa arunce cu pietre, si Morihei, care a simtit ceva gresit, a iesit in fuga in strada, dar a alunecat intr-o balta, permitandu-i baiatului sa scape. Referitor la acea zi, Kisshomaru se intreaba daca Morihei a fost furios din cauza baiatului american care arunca pietre in fiul sau, sau din cauza fiului sau - atunci un copil destul de slab si moale - care s-a dat inapoi de la provocare.

In cele din urma am cumparat o carte "Spiritul Aikido-ului" de Doshu Kisshomaru. M-am indragostit de limbaj si de filozofia ei.

"Insotind dezvoltarea dramatica din stiinta, tehnologie si civilizatia materiala din timpurile moderne, apare agravarea spiritului uman care experimenteaza neliniste, nesiguranta si pierdere a directie...Azi, omenirea se afla la un pas de un dezastru global."

" In spatele avansarii in domeniul cunostintelor stiintifice si tehncologice, precum si a prosperitatii economice, apare o goliciune a spiritului uman... Vedem cum in mijlocul abundentei materiale, a unui confort artificial si a birocratizarii vietii, o nemultumire si o frustrare in crestere subliniaza starea proasta care se intinde in lume. Mai mult ca oricand avem nevoie sa recuperam ce inseamna sa fii cu adevarat uman si cu adevarat grijuliu."

Mi-a placut acest citat de indata ce l-am citit, si l-am pastrat ca pe un principiu director in munca. Am ramas cu impresia unui om care a fost mult mai functional in engleza decat pare sa fi fost. De asemenea, am aflat , ani mai tarziu, ca a fost student in Stiinte Politice si Economice. Poezia limbajului, probabil, se datoreaza in parte si abilitatilor traducatorului, dar il prezinta si pe Kisshomaru Ueshiba ca fiind un om cultivat si grijuliu. De asemenea, il arata scriind liber despre Ki, determinandu-ma sa nu inteleg afirmatiile Ki Society de pe linia lui Tohei care spun ca Kisshomaru s-a opus Ki-ului din antrenamentele de Aikido. Lista completa a lui Tohei cu exercitii specifice nu este predata, dar Ikkyo Undo si Funakogi Undo sunt destul de comune.

Am avut un sempai care mi-a spus, "sa-l prinzi pe Doshu era ca si cum ai prinde fumul !" Pentru fiecare compliment pe care l-am auzit despre abilitatile sale, am auzit altele care le resping. In "Pijamalele albe furioase", Twigger descrie o demonstratie a lui Kisshomaru Ueshiba si declara ca este falsa. In necrologul scris de catre Goldsbury, acesta se refera la precizia chirurgicala a tehnicilor efectuate de Doshu si il descrie ca pe un om dedicat tatalui sau, indatoririlor si idealurilor sale. Comentariile lui Stanley Pranin referitoare la "Istoria Oficiala" a Fondatorului, scrierilor sale si istoria Fondatorului ca elev Daito Ryu il fac, in esenta, pe Doshu mincinos. Alte scrieri il declara pe Kisshomaru Ueshiba ca fiind "adevaratul parinte al Aikido-ului asa cum il practicam noi azi"

Kisshomaru Ueshiba , al doilea Doshu, s-a nascut in Ayane, Kyoto. El a fost al patrulea copil si al treilea baiat a lui Morihei Ueshiba. Cei doi frati ai lui au murit in copilarie. El a trait in campusul Omote Kyo atunci cand O'Sensei preda Daito Ryu la Ueshiba Juku, si ca baiat tanar, Kisshomaru a intrat in contact cu generatia de elevi de dinainte de razboi, politicieni ultra-nationalisti si cu liderii miscarii pacifiste Omoto Kyo. Kisshomaru a fost partial crescut in campusul Omoto Kyo si probabil a pasit in aceasta traditie religioasa.

Kisshomaru Ueshiba s-a nascut in 1921, asa ca, atunci cand Kobukan Dojo a fost infiintat in Tokyo in 1925-1927 el era inca un copil de aproximativ 4-6 ani. Avea 9 ani atunci cand Manciuria a fost invadata, in jur de 11 ani atunci cand in 1932 sensei Shioda a inceput practica; in acelasi an Nakakura s-a casatorit cu sora mai mare a lui Kisshomaru si era tratat ca fiind urmatorul pastrator al liniei. Kisshomaru Ueshiba nu a fost prima optiune de succesor.

In 1937, cand despartirea dintre Takeda si Morihei Ueshiba a devenit oficiala, el avea 15-16 ani si atunci a inceput in mod oficial sa se antreneze. Kenji Tomiki a plecat in Manciuria cu un an inainte. 1937 este anul in care Nakakura a divortat de sora lui Kisshomaru si deci planul de succesiune a lui Morihei a esuat.

In afara de practica sabiei din copilarie, am gasit putine indicii ca Doshu Kisshomaru ar fi studiat alte arte martiale. Probabil, el a fost cel mai pur elev a lui Morihei Ueshiba din perioada razboiului, cu un CV in care se mentioneaza influenta aproape exclusiva a tatalui sau. Majoritatea elevilor lui Ueshiba au practicat in mod deschis alte arte in paralel, sau s-au bazat pe experientele anterioare.

Al doilea Doshu a inceput sa se antreneze in Aiki-Budo inaintea lui Koichi Tohei, care a venit la trei ani dupa ce Kisshomaru a inceput antrenamentele. Cei doi tineri aveau in jur de 19 ani atunci cand s-au intalnit, in 1940, iar Morihei Ueshiba avea 57. In 1942, Koichi Tohei a fost chemat in armata, Morihei Ueshiba a renuntat la predare si Kisshomaru a primit responsabilitatea de a avea grija de Hombu Dojo la varsta de 21 de ani, in timp ce studia la Universitate. Dl. Goldsbury a scris ca tanarul Kisshomaru a fost scutit de la serviciul militar din cauza sanatatii sale precare . Multi alti elevi au plecat la razboi. Sunt povestiri care il prezinta pe el salvand dojo-ul de la focul din timpul bombardamentelor. Acest lucru nu suna ca si cum Kisshomaru Ueshiba a mostenit postul de profesor in armata de la tatal sau.

A incredintat dojo-ul fiului sau ca pe un compliment la adresa abilitatilor sale ? Kisshomaru scrie:

"Daca ai un dojo, vei fi apasat cu diverse probleme financiare precum gestionarea si alte asemenea, si devii mai putin devotat catre Budo. Atunci abilitatile tale vor scadea." Aceasta a fost o credinta draga Fondatorului... administrarea unui dojo era o chestiune secundara. De indata ce sediul din Tokyo a fost infintat, el a cautat terenuri noi, liber de problemele financiare ale locului de antrenament."

Aceasta arata o imagine interesanta asupra deciziei lui O'Sensei de a parasi Tokyo in 1942 - dar poate fi adevarata. Avertismentul implicit din mesajul de mai sus este acela ca incepand sa fie un administrator Kisshomaru poate fi mai putin un artist martial. Desigur, oameni ca Tohei si adeptii sai spun ca asa s-ar fi intamplat.

Trei ani mai tarziu, in 1945, Japonia s-a predat si afacerea de familie in capitala japoneza a devenit o crima pana in 1948. El a obtinut o diploma in Stiinte Politice si Economie la universitatea Waseda in 1946. Dupa convocare, conditile erau destul de grele astfel ca Kisshomaru Ueshiba a parasit Tokyo si s-a mutat la Iwama pentru 3 ani, intorcandu-se la Tokyo la un an dupa ce interdictia asupra aikido-ului a fost ridicata. Dupa razboi, dojo-ul era stricat si acolo locuiau 30 de familii fara adapost. Ultima dintre aceste familii a plecat in 1955.

La intoarcerea sa in Tokyo impreuna cu sotia si copii, si trebuind sa sprijine si uchi-deshi (am gandit intotdeauna ca ar fi putut exista alte cai pentru asta), el a fost nevoit sa-si ia o slujba la o firma de valori mobiliare pentru a putea plati facturile (dupa cum dl. Goldsbury a mentionat in postarea mentionata mai sus, O'Sensei a fost ingrozit de aceasta turnura a evenimentelor). Pentru inceput, Hombu Dojo avea un minim de trei clase pe zi. Actualul Doshu este citat ca a afirmat ca tatal sau a inceput sa lucreze in 1949 si a continuat pentru sapte ani, insemnand ca a renuntat la slujba in jurul anului 1956, atunci cand avea 35 de ani. In acest timp, Kisshomaru a predat dimineata devreme si la clasa de seara, uneori chiar si la cea din mijlocul zilei. Atunci cand era posibil, a calatorit la Iwama pentru a se antrena cu tatal sau.

Tohei a inceput sa calatoreasca in Hawaii in 1953. In 1955, Shioda a reusit sa-se deschida propriul sau dojo si sistem, si, aparent, un sentiment de competitie a condus ca Tohei sa fie rugat sa fie Instructor Sef la scurt timp dupa asta. O'Sensei avea in jur de 67 de ani. Dupa doi ani, Kisshomaru, desi lucra, a reusit sa publice prima carte despre Aikido. Tohei calatorea frecvent si dupa spusele mai multor elevi nu era o prezenta consistenta in dojo. Kisshomaru Ueshiba si Koichi Tohei aveau o comunicare sporadica deoarece se aflau in parti opuse ale lumii in marea majoritate a timpului. Ei s-au separat in experienta lor in Aikido, in artele martiale in general, dar si in tot restul vietii.

Kisshomaru Ueshiba a fost un elev din perioada razboiului, dar nu a fost elev Daito Ryu. Legatura cu Daito Ryu a fost marcata ca fiind mai putin relevanta, dar Kisshomaru personal nu a fost elev Daito Ryu, si punctul sau de vedere a fost format de tatal care se simtea justificat in despartirea de maestrul sau.

Cand si-a inceput Kisshomaru Ueshiba antrenamentele? Intr-un interviu de Stanley Pranin apare: Intrebat intr-un interviu in 1983 cand a inceput sa se antreneze in artele martiale, el (Doshu Kisshomaru) a raspuns: "Exista un proverb japonez care spune, 'un baiat dintr-un magazin de langa un templu va canta rugaciuni fara sa fie invatat.' In acelasi fel, mi-am inceput practica cand eram baiat fara sa realizez asta..."

Din acelasi interviu, "Prin 1936 a devenit de datoria mea sa execut atacuri cu sabia si sa iau ukemi pentru tatal meu atunci cand mergea sa faca demonstratii. Am practicat putin kendo ...si [de asemenea] stilul vechi de Kashima Shinto-ryu." Aceasta este cu un an inainte de data la care mare majoritate a surselor afirma ca ar fi inceput antrenamentul oficial in Aikido. In 1938, Gozo Shioda si Kisshomaru Ueshiba au facut ukemi pentru cartea "Budo" a lui O'Sensei.

O sursa de confuzie pentru mine este aceea ca al doilea Doshu pare sa fi practicat sabia de la o varsta mult mai frageda decat unii Shihani care au fost trimisi in lume de catre el, dar el este asociat cu Hombu Dojo care a renuntat la practica cu armele si chiar a descurajat practicarea lor in asociatiile din Aikikai. Avand toate imaginile lui Dosu Kisshomaru cu armele si citate precum cele de mai sus, antrenamentul cu arme a avut un rol mult mai secundar in Aikikai Hombu comparativ cu celelalte asociatii. Doshu Kisshomaru a fost un elev in Iwama si a condus Hombu Dojo cu patru ani inainte ca sensei Saito sa inceapa (in 1946), dar Morihiro Saito este considerat in mod deschis a fi un practicant mai avans in lucru cu armele.

Imaginile cu antrenamentul cu arme intre tata si fiu nu a prevenit diferenta mare in rolul armelor in Aikido intre Aikikai si alte organizatii. Cererile catre Aikido Journal sa reduca traducerile stenogramelor lui O'Sensei, precum si cererile catre elevi precum Shirata Rinjiro de a nu promova antrenamentul de arme; toate acestea au fost efectuate in mandatul lui Doshu Kisshomaru, iar cererile catre familia Saito de a elimina armele din programa lor au continuat sub actualul Doshu.

Primii ani de formare a lui Kisshomaru Ueshiba au avut loc pe o lipsa de elevi, dar si pe incapacitatea lui de a intra in armata datorita sanatatii lui precare. In timp ce, aparent, Fondatorul a devenit un pacifist, ma intreb daca fiul sau nu era deja unul. Kisshomaru a scris despre cum era miscat pana la lacrimi vazand suferintele prin care trecea tatal sau in antrenamentul propriu.De asemenea, el se caracteriza ca fiind un soarece de biblioteca. Pare ca fiind un om modest si umil.

Pot presupune ca Hombu Dojo a fost mai mult supusa controlului de catre Aliati decat Iwama, si eliminarea cuprinzatoare de arme, atemi si tehnici de initiere din Aikido a facut aikido mai pe gustul fortelor de ocupatie. Juken (baioneta) a fost eliminata din practica aikido-ului, la fel si Yari (sulita). Acest lucru a servit si la eliminarea clasei samuraiului si a concentrarii de pe timpul razboiului. Cu adevarat Kisshomaru a exemplificat Omote, Fata Publica, la fel a facut si Aikikai sub indrumarea sa.

Toate astea au inceput cu explorarea limbajului din aikido. Cartea celui de-al doilea Doshu, "Aikido" a fost publicata in 1957. Am o versiune in engleza din 1985. In timp ce apar mai multe tehnici decat in oricare alta carte pe care am vazut-o inainte, numele erau foarte diferite de cele cu care eram invatat. Ryokata-Dori Iriminage este Sokumen Iriminage. Tehnicile Nikyo sunt denumite Kote Mawashi. Sankyo, Sankyo Kote Hineri. Yonkyo, Yonkyo Tekubi Osae. Gokyo, Gokyo Udenobashi.

O versiune de Iriminage este mentionata ca fiind Kaiten-Iriminage - o tehnica care mi-a fost ceruta la testul de San kyu si pe care nici unul dintre sempaii mei nu au fost capabili sa o defineasca. O tehnica este numita Yonkyo Tekubi-Osae Kote Hineri-Ho (dupa nume pare sa se refere la Yonkyo si Sankyo in acelasi timp). Sunt doua versiuni de Kote Hineri Koshinage: una Omote si una Ura.

Kaitenage se mentioneaza ca fiind Uchi si Soto, dar nu Omote si Ura. Kotegaeshi se mentioneaza ca avand versiunea de Gyaku Kotegaeshi, dar nu Omote si Ura. Si, desi Omote si Ura sunt folosite, diferenta este mai mult Irimi si Tenkan.

Cu alte cuvinte, contine definitii pe care credeam ca le utilizeaza doar Yonshinkan, cu un limbaj pe care credeam doar al Shodokan si imparte tehnicile in acelasi fel ca Shin Shin Toitsu Aikido. Unul dintre semapii mei care a fost la Hombu Dojo si vorbea japoneza a desconsiderat intrebarile mele, "cartea este plina de greseli". Deoarece Kisshomaru a fost insarcinat cu incurajarea unei intelegeri corecte a aikido-ului si dezvoltarea lui (cuvintele lui) nu ma indoiesc ca limbajul s-a schimbat de-a lungul timpului. Singura mentiune ciudata pe care o pot indica in editia din 1985 a cartii lui Kisshomaru "Aikido" este cea referitoare la raspandirea internationala a Aikido-ului si introducerea in Hawaii, textul nu il mentioneaza deloc pe Tohei. Ceilalti instructori din celelate stiluri au fost mentionati. Cartea spune si ca O'Sensei si-a numit arta sa "Aikido", lucru aparent nu foarte exact, dar aceste lucruri pot fi din cauza traducatorilor.

Oameni care au fost la Hombu Dojo dupa moartea lui O'Sensei mi-au spus ca in scoala se facea referire la Irimi si Tenkan, atunci utilizarea lui Omote si Ura in "Aikido" au fost adaugate pentru retiparire ? Cartea a fost publicata initial in 1957, la mult timp dupa ce Tohei s-a despartit de Aikikai. Pentru mai multe tehnici, versiunea Omote este prezentata in imagini iar versiunea Ura este descrisa doar in text. Sumi-otoshi, Aiki-otoshi si Tenchinage mentioneaza Omote si Ura, dar numai Omote este demonstrata intotdeauna. Jujigarami (jujinage) nu este definita in termeni de mai multe variante.

Kisshomaru a facut multe schimbari in felul in care este predat Aikido si este creditat cu formalizarea sistemului pe care multe dojo-uri din lume il folosesc in zilele noastre. Desi exista dovezi care sugereaza ca sub conducerea lui O'Sensei era tolerata o mare varietate de expresii folosite pentru a fi tolerate de fiecare elev in parte, tehnicile din Aikido au devenit codificate sub Doshu kisshomaru. Ruptura dintre Koichi Tohei si Kisshomaru Ueshiba a fost mult mai urata decat m-as fi asteptat de la doi oameni care predau despre armonie si crestere spirituala. Atunci cand Tohei a parasit Aikikai dupa moartea lui O'Sensei, Kisshomaru a utilizat termenii de Omote si Ura pentru a diferentia cele doua principale variatii ale tehnicilor din aikido. Asa ca, Omote si Ura sunt termeni vechi, dar sunt utilizati si pentru a comunica " Nu suntem Societatea de Ki. Nu suntem Yonshinkan. Nu suntem Shodokan" Scoli precum USAF, CAF si ASU au urmat aceasta terminologie. Inca nu suntem uniformi.

Poate pentru un vorbitor nativ de japoneza aceasta problema nu exista, iar termenii utilizati pentru a comunica ceea ce facem sunt complet interschimbabili. Imi doresc sa-l fi intalnit pe Doshu Kisshomaru Ueshiba chiar si numai pentru a avea o imagine clara a ceea ce el a fost pentru mine.